Am vorbit data trecută despre bucurie şi despre legătura ei cu gratitudinea, cu recunoştinţa. Dacă rolul recunoştinţei în manifestarea bucuriei şi obţinerea fericirii este atât de mare, atunci cred că trebuie să analizăm mai în profunzime această însuşire importantă.
„Trufaşul nu poate fi recunoscător; el crede totdeauna că a meritat mai mult.”, spunea Nicolae Iorga. Deja putem înţelege ce virtute puternică este recunoştinţa! Un om ce îşi manifestă gratitudinea la momentul potrivit este un om superior, însă este o superioritate la nivel de caracter, singura pe care o consider legitimă şi demnă de a fi menţionată. Însă, din câte putem observa în jurul nostru, această superioritate nu este întâlnită atât de des pe cât am putea anticipa atunci când ne referim la o societate civilizată şi evoluată. Care să fie motivul?
Poate că este vorba despre trufie, omul considerând că nu este cazul să fie recunoscător pentru un anumit lucru, deoarece merita mai mult sau „mulţumesc-ul” său are valoare mai mare decât ceea ce a primit. Acesta este unul dintre motivele pentru care, cu altă ocazie, am discutat despre virtutea smereniei. O persoană modestă şi iubitoare faţă de semeni nu va evalua binele care i s-a făcut pentru a fi recunoscătoare, ci îşi va exprima gratitudinea indiferent de mărimea sau felul „darului” primit.
„Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa, el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat.”, considera Monseniorul Vladimir Ghika. Este o afirmaţie de căpătâi. Fără înţelegerea ei nu vom scăpa de „greutatea” ce ne apasă atunci când trebuie să spunem un „mulţumesc”. Cu câteva săptămâni în urmă am vorbit despre milostenie şi despre ajutorul acordat semenilor fără a aştepta ceva în schimb. Este asemănător şi în ce priveşte manifestarea recunoştinţei. Nu trebuie să aşteptăm până când primim ceva extraordinar sau până ce ni se face un mare serviciu pentru a ne exprima gratitudinea, ci este bine să privim recunoştinţa noastră ca pe un dar. Indiferent cât de neînsemnat este ajutorul oferit de o altă persoană, răspunsul nostru este indicat să fie recunoştinţa, exprimată cel puţin printr-un „mulţumesc”.
„În viaţa noastră de zi cu zi trebuie să ne dăm seama că nu fericirea ne face recunoscători, ci recunoştinţa ne face fericiţi.”, afirmă Albert Clarke. Dar această recunoştinţă este importantă nu doar pentru omul care o exprimă, ci şi pentru cel ce o primeşte. Gratitudinea sincer exprimată aduce fericire şi în sufletul celui căruia îi este adresată, poate chiar mai multă, deoarece „mulţumesc-ul” nostru îi dă certitudinea că a făcut un lucru util, că şi-a ajutat un semen, că a adus fericire unei alte fiinţe. Astfel, recunoştinţa ne face fericiţi pe toţi cei implicaţi într-o astfel de situaţie.
În cele din urmă, măsura şi sinceritatea cu care ne exprimăm recunoştinţa arată dezvoltarea şi curăţenia caracterului nostru.
Până data viitoare, fiţi recunoscători!
Victor
