Una dintre cele mai puternice şi greu de manifestat virtuţi este dărnicia fără a aştepta ceva în schimb. Din această cauză am vorbit înainte de alte virtuţi, fiind nevoie de ajutorul lor pentru a putea deveni milostiv cu adevărat.
Nicolae Iorga a spus la un moment dat: „E tot aşa de rar cerşetorul care cerşeşte pentru plăcerea de a cerşi, ca şi milostivul care dă pentru plăcerea de a face milostenie.”
Din păcate şi în zilele noastre continuă să mai fie actuală situaţia descrisă de istoricul şi omul politic român. Sunt destul de puţini cei care manifestă milostenie pentru că aşa simt. În spatele dărniciei afişate de către mulţi oameni se ascund alte gânduri. Unii se tem de Dumnezeu şi din această cauză încearcă să facă un bine; alţii se străduiesc să-şi asigure un loc în Rai şi să evite Iadul; există şi o categorie de oameni care fac acte de caritate pentru a-şi crea o imagine pozitivă în societate; mai sunt şi persoane ce cunosc legea nescrisă conform căreia „dăruind vei dobândi”, încercând pe această cale să atragă mai mult belşug în vieţile lor; motivele sunt numeroase, de aceea le-am enumerat numai pe cele mai des întâlnite.
Fără îndoială că există şi oameni care sunt milostivi pentru că aşa simt ei, pentru că aşa îi îndeamnă vocea lor interioară. Scriitorul Victor Hugo a dat o „definiţie” frumoasă dărniciei: „Ce este milostenia? Este inspiraţie divină: este iubire; este libertate. Milostenia este spiritul legii. Sfântul Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; şi ceea ce el numeşte milostenie, dintr-o perspectivă divină, noi, dintr-o perspectivă omenească, numim dreptate.” Şi aşa este… Manifestarea dărniciei fără să aştepţi ceva în schimb înseamnă libertate, înseamnă conştientizarea faptului că ai destul pentru tine, înseamnă convingerea că Dumnezeu te iubeşte chiar şi atunci când nu te ridici la standardele acceptate în societate, în cele din urmă înseamnă înţelegerea faptului că cea mai mare nevoie de milostenie – chiar dacă tu eşti cel ce o manifestă – o are chiar sufletul tău. Fiinţa ta are nevoie de zâmbetele de fericire ale celor pe care îi ajuţi; tu ai nevoie să ştii că eşti un om bun… Dumnezeu ştie acest lucru, nu are nevoie de dovezi.
„Adevărata milostenie e relaţia pur morală, harică, cu aproapele, tot aşa cum adevărata rugăciune e relaţia pur morală, harică, cu Dumnezeu.”, a scris omul de cultură rus Vladimir Solovyov. Oare au oamenii puterea să dezvolte o astfel de relaţie cu semenii lor? Am convingerea că da, au această putere, însă mai este nevoie să-şi conştientizeze şi să-şi afirme libertatea, libertatea de a fi ei înşişi: plini de iubire şi dreptate.
Fiţi milostivi!
Victor